Ascultându-l pe fostul paznic din Aiud, mi-a venit în minte chipul celui mai simplu om pe care l-am cunoscut vreodată. Este Marin, suflet curat şi limpede între oamenii culţi şi tare complicați.
Avea multă ştiință de carte, dar ea se topea într-însul ca într-o lacrimă. Marin mergea totdeauna la esență. Prindea me-reu miezul lucrurilor şi nu se pierdea în divagații. Mulți îl dispreţuiau şi găseau că nu are personalitate. Ei spuneau: “Marin reduce totul la Hristos, mai mult nu ştie, cu toată şcoala pe care a făcut-o!”.
Au trecut însă mari încercări peste noi, ni s-a cerut să ne lepădăm de crezul nostru, am fost supuşi la eforturi supraumane, am deznădăjduit. S-au prăbuşit mulți oameni care străluciserà cu teoriile lor. Dar Marin a rămas viu cu Hristos: cu Hristos în foamete, cu Hristos în trudă, cu Hristos în chinuri, cu Hristos în iad. Mintea şi sufletul lui n-au cunoscut întunericul prăbuşirii în neant.
După eliberare a ajuns învăţător şi şi-a mai dat încă două licenţe. Modest cum era, trecea neobservat, copiii însă îl iubeau şi se adunau în jurul lui. El le spunea lucruri simple şi-i învăța să facă fapte mici şi frumoase. Mergea cu ei pe câmpii ori prin oraşe şi le călăuzea primii paşi prin lume.
Securitatea s-a sesizat şi a început să-l urmărescă şi să-l ancheteze. S-au luat nenumărate declarații de la copii, de la părinţi, şi totuşi nu era nimic de acuzat. Îl purtau pe drumuri în anchete şi amenințări.
Domnilor, spunea el, dar nu sunt vinovat cu nimic!
– Ba eşti! Ne strici copiii cu basmele tale. Ştim că eşti mistic! Cine nu lucrează pentru noi e împotiva noastră!
– Dumnezeu nu vă este duşman, dacă faceți binele, spunea el.
– Dumnezeu vrea oamenii pentru sine, noi îi vrem pentru noi. Nu primim să împărțim puterea cu nimeni!
– Dar dacă El nu există, de ce vă temeți de El?!
– Vezi că eşti bandit? Aşa strici şi mințile copiilor, dar vom avea grijă să te despărțim definitiv de ei!
A venit însă cutremurul şi şcoala s-a prăbuşit, prinzând treizeci de copii sub dărâmături. Marin a uitat de sine şi s-a avântat acolo unde primejdia era mai mare. Lumea îl privea cu sufletul la gură. A salvat un copil, apoi altul, şi altul, şi până la urmă a murit strivit de o grindă care s-a prăbuşit peste el. De atunci s-a creat un mit în jurul lui.
Sursa:
Întoarcerea la Hristos – Ioan Ianolide, paginile 352-353, Editura Christiana, București, 2006
0 Comments