Luni, 2 Septembrie se împlinesc 12 ani de la trecerea la Domnul a iubitului și iubitorului părinte Mihail Lungeanu, cel care a mult pătimit în închisorile comuniste.
Cu această ocazie, părintele Mihai Iulian Necula de la Biserica Buna Vestire din Iași organizează un eveniment Duminică, 1 Septembrie spre cinstirea și comemorarea părintelui Mihail Lungeanu:
Vă invit să participați în data de 01.09.2024 la un moment de pomenire și de evocare a pr. Mihail Lungeanu în preziua datei la care se împlinesc 12 ani de la trecerea să la cele veșnice. Astfel, la orele 17.00 vom oficia un parastas la mormântul părintelui ( parcela 15/I din Cimitirul Eternitatea) și de la orele 18.00 în Biserica Buna Vestire vor urma luări de cuvânt ale celor care l-am cunoscut.
Părintele a creat și un grup de Whatsapp unde vor fi oferite informații utile legate de acest eveniment.
Dacă doriți să vă alăturați acestui grup de Whatsapp, puteți să ne scrieți la adreasa noastră de contact.
Într-o conferință de acum câțiva ani, Părintele Necula a oferit câteva cuvinte foarte frumoase despre Părintele Lungeanu, cu care a și slujit la Biserica Buna Vestire din Iași.
Părintele Mihail Lungeanu a făcut parte din grupul misticilor de la Aiud și Târgu Ocna. A fost anchetat un an de zile înainte, la Galați, pentru că nu a dorit să fie informator; ancheta dura 6 ore și se desfășura noaptea. Doar 3 pagini de raport erau scrise.
La 78 de ani este hirotonit preot de către Mitropolitul Bartolomeu Anania, fost coleg de temniță grea în Aiudul suferinței. Tatăl său a slujit că preot paroh la Biserica Buna Vestire din Iași între 1942 și 1961, unde de altfel a și slujit părintele Mihail. Între 1993 și 1998-99 a fost diacon. În 1949 a fost pe patul de moarte și l-a rugat pe Dumnezeu să îl scape, făgăduind că îi va închina Lui Dumnezeu toată viața lui – cerere împlinită după 50 de ani.
A făcut Facultatea de Biologie și a lucrat ca biolog. Părintele Mihail a fost unul din preoții exorciști ai României. Studia fenomenul de exorcizare nu doar din punct de vedere duhovnicesc dar și din punct de vedere biologic. Făcea diferență între schizofrenie și posedare demonică. Se spovedeau la el oameni care aveau căutări mai înalte în cele spirituale.
Părintele era intransigent în ceea ce privea sincretismul religios. Era cald, zâmbitor, vesel, nu sobru. Pregătea predicile foarte bine. Părintele Relu Enache a fost ucenicul său, care a primit de la fiica părintelui Mihail, Smaranda, notițele de la predicile pe care le pregătea. A mai slujit și prin țară, la diferite biserici, fie pentru exorcizări, fie pentru a ține locul. S-a dedicat total slujirii preoțești.
Pe 2 Septembrie 2012, a trecut la Domnul. Trupul lui a fost depus mai multe zile în Biserica Buna Vestire. Mai multe grupuri din țară și din străinătate au venit, chiar și la miezul nopții sau dimineața devreme. Foarte mulți îl căutau. Aduna mulți ucenici pe unde mergea.
Părintele Mihail Lungeanu a fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul Eternitatea din Iași – parcela 15/I, atât cât va rândui Dumnezeu.
Adresa de la Cimitirul Eternitatea este: Strada Eternitate nr. 121, Iași; parcela 15/I – cavoul Familiei Lungeanu
Adresa Parohiei Buna Vestire este: Strada Buna Vestire nr. 1, Iași
Mai jos sunt și câteva imagini pentru orientare, pentru identificare (chenar cu roșu) a parcelei 15/I deoarece cimitirul Eternitatea este foarte mare.
Pe canalul de Youtube, sunt și câteva filmulețe în care vorbește Părintele Mihail Lungeanu.
Mulțumim Părintelui Iulian Necula pentru organizare și ne rugăm să avem parte de rugăciunile Părintelui Mihail Lungeanu!
Doamne ajută!
0 Comments