Nu se poate să nu amintim aici miile de anonimi din popor care au rezistat puterii ateiste, atât în temniţe cât şi în afară. Românii nu au luat atitudini răsunătoare ca alte neamuri, dar au rezistat tacit, strecurând în atmosfera materialistă duhul ortodox.
    Am întâlnit în temniţă nenumărați oameni simpli, ţărani şi muncitori, al căror suflet înzestrat natural şi necorupt s-a dezvăluit la contactul cu intelectualitatea din temniţe. Am participat la discuții aprinse pe probleme abstracte între intelectuali şi la care un țăran a pus punct cu o observație simplă şi fără reproş. Am văzut oameni culți care se lăsau îndrumați atât religios cât şi intelectual de oameni simpli, dar cu trăire înaltă şi cu mintea luminată.
    Tineretul şi-a dovedit şi el elanul, curăția, curajul, puterea de sacrificiu, căci temniţele au fost pline cu tineri şi nimeni nu a suferit mai mult şi mai frumos ca ei.

    De asemenea trebuie amintite femeile – mame, soții şi fiice – care au însufleţit mult rezistenţa şi eroismul. Suferințele şi jertfele lor au fost generale, alături de bărbaţi şi adesea înaintea acestora. Asupra lor s-au făcut presiuni specifice şi suplimentare pentru a le compromite şi demoraliza. Dintre ele amintim Maica Mihaela *(vezi nota), un suflet mare care a sfârşit prin martiriu.
    Căldura sufletului de femeie a topit gheața gândirii materia- liste. Instinctul lor a crescut noile generații în frica de Dumnezeu. Niciodată nu se va scrie îndeajuns despre frumuseţea femeilor credincioase – mame şi fecioare. Jertfa lor le înnobilează.Nici copiii nu au fost cruțați de teroarea ateistă. La arestarea lui X, soția lui însărcinată a fost brutalizată, încât a născut o fetiță care, din cauza unei leziuni pe creier, a rămas mignonă şi a orbit, fără să i se explice vreodată de ce este o infirmă. La arestarea lui Y, băiatul lui de cincisprezece ani a fost pus să asiste nemişcat la percheziția brutală a tatălui şi mai târziu, crescut în frică de mama lui rămasă singură, ajunge schizofrenic. Într-o altă familie, o fată a fost arestată şi batjocorită pentru a-l obliga pe tatăl ei să devină delator.    Mii de copii au fost scoşi din şcoli şi universități, supuşi la umilinţe publice, batjocoriți de profesori şi colegi din pricină că aveau credință în Dumnezeu sau pentru că erau fii ai unor deținuți „politici”. Căci oficial nu au existat în România deținuți ,,religioşi”, ci toți au fost taxați ca ,,politici”.

    În revoluția ateistă a materialismului distingem două etape: una de distrugere a tot ce a fost vechi şi de preluare integrală a puterii şi a tuturor pârghiilor vieții omeneşti de către comunişti; alta de guvernare absolutistă, în care ateismul se impune cu toată presiunea puterii nelimitate. Umanismul brutal de la început îmbracă acum forma ipocriziei, căci puterea lui nu mai este discutabilă.
    În această lume care priveşte numai spre pământ, dacă vor descoperi cerurile, oamenii vor recăpăta bucuria vieții, verva creaţiei, forţa morală, conştiinţa comuniunii prin iubire. Şi există în popor elemente suficiente care ne dau nădejdea că vom fi salvați.
    Intreg acest popor integrat azi sistemului marxist merge în ritmul lui cu sentimentul că se află într-o mare temniţă. Nu susținem că ar exista nu ştiu ce mari şi vii conştiinţe, ci că există un fond sufletesc nealterat de marxism care abia aşteaptă să se descătuşeze.
    Majoritatea absolută a neamului românesc a fost şi este anticomunist. A fost, s-a manifestat şi l-au încătuşat. Generaţia de tineri crescută în ideologia apăsătoare a marxismului este tot anticomunistă, căci de pe la cinsprezece-optsprezece ani toți se vindecă de marxism. Dacă ar exista condiții libere de alegere, Partidul Comunist ar rămâne fără voturi, iar filosofia sa ar fi aruncată la coş.
    Nimeni nu mai crede în materialismul dialectic, nimeni nu mai aşteaptă fericirea socialismului ştiinţific. Toți se prefac şi toţi aşteaptă şansa eliberării. Acesta este un fenomen de masă. Dar jocul cu focul arde şi nu rămâne nimeni fără tare morale şi de comportament. Lumea trebuie să evite experiența pe care o face răsăritul Europei.

*Nota: Maica Mihaela este numele de călugărie al Marietei Iordache, sora comandantului legionar Nicoară Iordache şi una dintre cele mai active fete din Mişcare. În iunie 1938, după arestarea Căpitanului, Marieta, studentă la Institutul Naţional de Educaţie Fizică, s-a oprit în timpul unei defilări omagiale a sportivelor în faţa tribunei oficiale şi a srigat cu putere regelui Carol al II-lea: ,,Corneliu Codreanu este nevinovat!”. A fost imediat arestată, bătută şi închisă la Suzana. Acesta era numai începutul unei lungi prigoane, care va sfârși în 1963, când Maica Mihaela, doborâtă de boală, moare în aceeaşi închisoare unde cu 24 de ani în urmă fusese ucis fratele ei ,,bădița” Nicoară.

Sursa:

Întoarcerea la Hristos – Ioan Ianolide, paginile 333-335, Editura Christiana, București, 2006