Într-o frumoasă zi de Aprilie a anului 2023, am avut bucuria de a adresa câteva întrebări Părintelui Stareț Gavriil Vărvăruc, de la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci din Aiud, situată în imediata apropiere a Bisericii Monument – Osuarul Calvarul Aiudului, la Râpa Robilor.

După Sfânta Liturghie care este săvârșită zilnic, începând în jurul orei 10:00, Părintele Gavriil m-a primit cu mare dragoste și bucurie, împărtășind lucruri deosebite. Mulțumesc din suflet Părintelui Stareț și de asemenea obștei Sfintei Mănăstiri pentru dragoste și rugăciune.

Interviul a fost împărțit în 3 părți, aceasta fiind prima parte.

Întrebare: Cam cât se întindea Rapa Robilor și cam pe unde? Am ințeles că ar fi de undeva dincoace de zidurile mănăstirii și până la niște copaci, care sunt în dreapta monumentului (Calvarul Aiudului).

Părintele Stareț Gavriil:

Da, locația care se poate observa astăzi, a acestei coaste de pământ denumită Râpa Robilor, ea în realitate a fost mai mare decât ceea ce vedem noi astăzi. Adică astăzi se vede așa o coastă, o bucățică de coastă, pentru că, cu ocazia ridicării acestei manăstiri, în memoria acestor martiri, ea se arată altfel astăzi.

Cum spuneam, ea a fost mai mare, această Râpă a Robilor si asta o spun din mărturia unor oameni în vârstă, unii dintre ei chiar mai sunt în viață astăzi, care chiar sunt aici vecini cu noi la manăstire, și care au fost martori oculari la începutul anilor 60, cu ceea ce se întâmpla raportat la acele trupuri ale sfinților mucenici care ieșeau din penitenciar și erau aduse aici noaptea, și ei, ca și copii atunci, reușeau să se ascundă, reușeau cumva să se fofileze și față de autoritatea părinților, să vină mai târziu acasă, și au văzut cu ochii lor aceste trupuri aruncate claie peste grămadă, unul peste altul acolo în căruța respectivă, și care erau aruncate pe această coastă.

Dânșii îmi spuneau și de această porțiune de pământ, de coastă, cum spuneam numită Răpa Robilor, care începea de sub blocurile care sunt vecine cu noi astăzi în linia aceasta pe care o avem noi cu Manăstirea, și anume, de exemplu, avem aici un vecin, cred că a atins vârsta de 90 de ani, mi-a spus că a lucrat ca maistru de șantier în perioada anilor 70, când tovarășul Nicolae Ceaușescu s-a gândit să dezvolte intenționat infrastructura acestui loc de aici, construind aceste blocuri pe gropile comune ale acestor sfinți mucenici din închisoarea din Aiud. Și el a văzut cu ochii lui când au săpat excavatoarele, că s-au găsit trupuri, și cei care lucrau, fiind acolo și securitatea, au dat ordin să se toarne beton peste ele. Deci Râpa Robilor practic începe de sub fundațiile acestor blocuri, exact aceste blocuri care sunt lângă noi, și care a continuat până în strada de jos.

Grupile comune n-au ajuns până în dreptul străzii de jos, deci au fost de partea asta așa mai apropiată de malul de sus al pământului, și ca și lățime desfășurată, putem vorbi de un 70 de metri cel mult 100 de metri desfășurat pe lățime, iar pe lungime, putem vorbi, cred că, de 200, 250, 300 de metri. Râpa Robilor, încă un aspect, s-a păstrat, s-a reactivat ca denumire în perioada comunistă, 1948 – 1964, după ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul secolului al 18-lea când generalul Bukow, asistentul principal al Mariei Tereza, regina imperiului Austro-Ungar, i-a propus și a acceptat să se ridice clădirea unui penitenciar – în prima fază a fost mic, pentru moții din Apuseni care se opuneau transportului de aur, pentru că ei asta voiau practic de aici din zonă, de-aia au și băgat cu forța așa zisa religie greco-catolică și au distrus atâtea biserici câte au distrus ei, de fapt, generalul Bukow. Primii deținuți ai Aiudului sunt acei țărani care au făcut parte din răscola lui Horia, Cloșca si Crișan. Corpul T, pe care îl avem și astăzi în curtea preintenciarului, activ, acest T nu a fost pus întâmplător, ci de la numele Tereza, adică de la numele împărătesei. Deci el s-a ridicat ulterior, fiind într-un proiect, mai amplu, hotărât atunci și, iată, să rămână mărturie peste zeci de ani, sute de ani acest penitenciar, care practic a căutat să sugrume identitatea românilor din Ardeal și să distrugă tot ce înseamnă simțământ sufletesc, raportat la Dumnezeu, iar după aceea naționalist. Cam asta e legat de acest nume Râpa Robilor, pe care oamenii mari, care au fost închiși aici în închisoarea din Aiud știau de acest fapt istoric și se considerau favorizați și cinsteau cu mult respect acest nume, din aceea perioadă istorică, și considerau un lucru deosebit pentru ei, dacă e să moară în acest penitenciar, să fie aruncați și ei ca și românii din sfârșitul secolului al 18-lea.

Întrebare: Vreau să vă întreb despre Sfintele Moaște care au fost deshumate, cum sunt cele de la osuar, am văzut și la Mănăstirea Petru Vodă că sunt și acolo, chiar și la chilia Părintelui Justin – acestea unde au fost găsite?

Părintele Stareț Gavriil:

Prima construcție care a început pe această Răpa a Robilor a fost monumentul Biserică – cam acesta este numele acestui lăcaș de rugăciune care s-a construit la începutul anilor 90, imediat după revoluție. Prin 90 a fost stabilit proiectul care practic a fost actualizat de către cei doi arhitecți Anghel Marcu si Nicolae Goga. Evident, atunci când s-a săpat, a fost actualizat pentru că se dorea în anii 30 construcția unui monument pentru românii care au murit în primul război mondial pe vârful muntelui Susai din județul Prahova și se pare că, în linii mari, cam aceasta ar fi fost arhitectura acelui monument pe care și l-a dorit generația de atunci, să se ridice în memoria acestor români care au murit acolo. El n-a mai apucat să fie ridicat, pentru că știm ce a urmat – regele Carol II și tot ce s-a întâmplat, și iată că a fost reactivat după revoluție. S-au mai adus câteva modificări și a el fost așezat aici la Aiud, considerându-se practic punctul zero al muceniciei din perioada comunistă pentru că aici s-a căutat masacrarea și distrugerea elitelor României, care marea majoritate făcea parte din mișcarea legionară. Când s-a săpat fundația pentru acest monument Biserică s-au găsit atunci primele Sfinte Moaște, care au fost ținute într-un loc separat până s-a ridicat monumentul. După aceea ele au fost așezate în osuarul acestui monument, care este așezat sub Sfântul Altar. Foarte interesant, arhitecții au activat sau au reactualizat foarte frumos ceea ce sfinții părinți au propus, acolo când se construiesc bisericile, marea majoritate după ce a fost această primă perioadă de martiriu, a Imperiul Roman, să se ridice bisericile acolo unde au fost martirizați creștinii, pe locul unde au fost martirizați.

Și la Aiud acest monument Biserică s-a ridicat pe locul când au fost martirizați românii din închisoarea din Aiud și osemintele sau Sfintele Moaște mai degrabă au fost așezate sub Sfântul Altar, acolo unde se slujește Sfânta Liturghie. Ulterior s-a ridicat o casă monahală, ambele clădiri, monumentul Biserică și casa monahală, la propunerea și inițiativa și ajutorul enorm de mare al Părintelui Justin.

Puțină lume știe lucrul acesta – monumentul de la Aiud, s-a ridicat datorită Părintelui Justin pentru că generația foștilor deținuți politici din România, a marei majorități, după ce s-a întâmplat această revoluție în anul 90, erau și cu mulți ani de detenție, cu mulți ani de închisoare, dar părintele Justin i-a chemat la sfinția sa, a vorbit cu ei și a spus, trebuie să facem ceva, trebuie să să lăsăm ceva generațiilor acestora care vin după noi iar acolo la Aiud trebuie să ridicăm neapărat o biserică. Ei s-au întâlnit, s-au consultat și au ridicat acest monument. După aceea, ulterior, casă monahală pentru că părintele și-a dorit foarte mult o mănăstire aici în acest loc.

Evident că și aici, când s-a săpat fundația acestei case monahale s-au găsit Sfinte Moaște. Și aici s-a întâmplat o minune deosebită pe care am aflat-o ulterior prin 2005. Fundația casei a început în anul 2002 să fie săpată și cam prin 2003, sfârșitul anului 2003, a fost aproape gata. La un moment dat într-o parte a locației unde este casa, s-a găsit un trup de sfânt din Aiud care dădea foarte multă mireasmă. Prin 2005 mi-au venit două fetițe de aici din apropiere. Astăzi sunt mari, căsătorite, au copii, care mi-au spus că atunci când s-a săpat fundația acestei case, spuneau ele și au simțit ele, că a fost o mireasmă inexplicabilă timp de 3 zile în tot orașul.

Și bineînțeles s-a ridicat casa monahală, ulterior cimitirul ortodox, care este aici în vecinătatea noastră și la o anumită distanță raportată la monumentul deja ridicat. Ca un făcut, au început să moară oameni aici foarte mult din orașul Aiud, și au înaintat foarte mult cu aceste gropi tot pe această Râpă a Robilor. Ei, groparii când săpau gropile pentru oamenii care mureau aici în Aiud, găseau din nou aceste Sfinte Moaște pe care ni le dădeau nouă și noi le așezam la osuarul de sub Biserica Monument. Trecând anii, iată, s-a ridicat și această mănăstire, care se vede astăzi, și înainte de a se ridica ea s-a făcut un zid de sprijin la această Râpă a Robilor ca să putem avea un platou, din care să se ridice această mănăstire. Când s-a săpat la acest zid de sprijin s-au scos iarăși foarte multe Sfinte Moaște, pentru că s-a săpat efectiv tot dealul de sus până jos. Așa să vă imaginați, înălțimea malului de la blocuri raportat la strada de jos, era în unele locuri de 16 metri înălțime, iar în alte locuri de 22 metri înălțime.

Și aceste Sfinte Moaște au fost puse separat. Ulterior institutul IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc) a avut inițiativa și a reușit, și cu aprobarea Arhiepiscopiei de Alba Iulia și a Episcopului locului, să facă două săpături. S-au descoperit în doi ani, la distanță de un an – dacă mi-aduc bine aminte, prima groapă pe care dânșii au săpat-o a fost în 2009 și a doua a fost în 2011. Deci în acești ani s-au găsit în fiecare an câte patru trupuri, în al doilea ani, deci in 2011 s-a găsit un trup din cele patru care nu semăna deloc cu celelalte trei, și cu celelalte patru de acum doi ani în urmă, și care a fost identificat, cumva ulterior că aparținea unei femei care ar fi făcut parte din administrația penitenciarului și pentru că nu mai avea pe nimeni din familie, murind aici la Aiud, nu se știe din ce motiv, a fost și ea îngropată în vecinătatea acestor gropi, acestor trupuri ale sfinților mucenici din anii 50-60. Dânsa a fost îngropată prin anii 70, iar celelalte 7 trupuri, întregi, în sensul că toate osemintele trupului au fost recuperate. Cam acesta ar fi așa, să spunem, parcursul dezgropărilor, al săpăturiilor, și al identificării acestor Sfinte Moaște, pe parcursul acestor ani, începând din 1991 cu ridicarea Monumentului Biserică, până în 2011.

Întrebare: Am citit pe internet, la Basilica că tot ansamblul monahal va cuprinde și niște clădiri cum ar fi muzeu, un alt osuar, o sală de proiecție și vreau să vă întreb dacă puteți să dați mai multe informații și în ce stadiu sunt. Am înțeles că nu toate sunt gata.

Părintele Stareț Gavriil:

Așa este. Într-adevăr e un ansamblu monahal care cuprinde un muzeu, un osuar, o bibliotecă cu o sală de lectură, o sală de proiecție și un amfiteatru.

Când lucram la clădirea chiliilor, la fundația clădirii chiliilor, doi tineri căsătoriți, istorici, care și-au propus să cerceteze cu de-amănuntul dosarele securității raportat la ce s-a întâmplat în Aiud, au găsit un dosar al unui comandant legionar pe nume Aurel Călin, de loc din Sebeș, care spunea în 1961, în Joia Mare, aceste lucruri, aceste cuvinte:

“Aici la Aiud, se va ridica o biserică, o biserică măreață, mai frumoasă și mai măreață decât toate catedralele moderne ale lumii.”

Avem această biserică existentă astăzi în cadrul acestui proiect.

“Tot la Aiud se va face și un muzeu cu datele biografice ale celor care au suferit în închisorile comuniste precum și o bibliotecă în care vor fi așezate cărți unde se va scrie despre suferințele acestora pentru învierea neamului românesc.”

Deci practic, proiectul acesta pe care îl avem noi astăzi, deja existent și făcut în mare măsură cu excepția  amfiteatrului, practic a fost proorocit de acest de acest om deosebit începând cu anul 1961. Osuarul este construit și existent sub biserică. Biserica este pe două nivele. Primul nivel cuprinde osuarul iar în jurul osuarului avem spațiul muzeului care se va uni cu biblioteca.

Spațiul muzeului unit cu cel al bibliotecii însumează 2500 de metri pătrați. Osuarul este sub biserică iar deasupra acestui nivel avem un planșeu. Planșeul formează curtea la suprafață și intrarea evident în biserică. Osuarul de sub această biserică este organizat și construit în formă circulară, nu întâmplător ci în oglindă cu osuarele care erau în perioada primă creștină, cercul simbolizându-l pe Dumnezeu, perfecțiunea, iar osemintele martirilor erau așezate în nișe, care erau în formă dreptunghiulară sau pătrată, așezate pe vase de lut, nu degeaba – adică făcând trimitere la cuvântul Sfintei Scripturi din capitolul 1 la Facere care spune că omul este făcut din pământ și în pământ se va întoarce.

Atunci osemintele martirilor care reprezintă plinătatea Harului Duhului Sfânt care s-a coborât peste sufetele și trupurile lor, și care au rămas intacte sunt așezate pe vase de lut ca să nu uităm și noi că vom avea aceeași soartă și aceeași menire în această deosebită lucrare a Lui Dumnezeu cu omenirea.

Acest osuar în formă circulară este așezat sub pronaosul bisericii iar sub Sfântul Altar mai este un spațiu mai mic care și acela va fi folosit ca osuar. Domnul arhitect Radu Mihăilescu a propus să fie un muzeu minimalist, un muzeu care să aducă o informație mai succintă dar profundă, a ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă, pe diferite teme – să zicem într-un an sau pe durată a doi ani se va desfășura o prezentare a temei legată de foamea din Aiud, pentru că a fost o formă de tortură prin înfometare deosebită, comparativ cu celalalte centre de exterminare din România.

Și aici sunt o mulțime de detalii în dosarele de la CNSAS. Și sunt în evidență toți acești mari bărbați deosebiți care au rezistat în această foarte grea încercare și practic, se va pune la dispoziția oamenilor ce s-a întâmplat, cum au reușit să reziste și cum s-au raportat în primul rând la Dumnezeu, cum au depășit acele momente. Teme în afară de aceasta pot fi altele care se vor schimba pe parcursul timpului și care va căuta să, cum vă spuneam, să aducă o informație ușoară, ușor de asimilat, pentru orice categorie de om care va veni aici la mănăstire, începând de la cel mai elevat și cel mai pregătit intelectual până la cel mai simplu om, pentru că locul de aici își propune, să ne exprimăm în pulsul acesta de astăzi, o resetare a sufletului românului raportată la acest trecut istoric al României din perioada comunistă pe care noi trebuie să-l recuperăm asimilând această informație a suferințelor din închisorile comuniste pentru ca noi să ne refacem această direcție pe verticală între sufletul nostru și Dumnezeu, avându-i bineînțeles ca mijlocitori și rugători pe acești sfinți mucenici din închisoarea din Aiud și nu numai.

După aceea, spațiul bibliotecii – am început să ne pregătim să strângem cărți, să fie cărți pe aceste teme în această bibliotecă, unde acolo va fi și o sală de lectură, camere de studiu individual, iar biblioteca cu acest amfiteatru pe care nădăjduim să începem să îl construim de anul acesta, aceste două părți din proiect să însumeze un centru de studii martirologice care să fie raportat în primul rând la nivel academic față de facultățile de teologie, față de facultățile de istorie și de orice student până la urmă dacă are posibilitatea să abordeze o astfel de temă în cadrul facultății pe care o urmează, în niciun caz nu va putea într-o facultate cu profil real, dar celelalte vor putea și cumva să avem la dispoziție acest material pentru tineri, ca ei să poată să cerceteze atât cât se va putea aici la Aiud, mai mult cu siguranță la București, la CNSAS, ca să scoatem în evidență și pe această linie academică ce s-a întâmplat în perioada comunistă.