„Imaginea puşcăriei mele – spune părintele referindu-se la trăitorii de la Aiud – este alături de grupuşorul acesta în care m-am simțit foarte bine. Între noi era o mare unitate. Toți erau gata de moarte. Pe oamenii aceştia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Marian, pe ăştia toți, Maxim, Pascu, şi ceilalți, pe toți i-aş sfinți (canoniza). Era, oare, unul mai bun ca celălalt? Contează maniera în care primeşti suferința. Pe toți i-aş sfinți, pentru că au fost sinceri şi pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toți jertfeau. S-au dus cu toții, rând pe rând. Cu o bucurie greu de explicat, la proscomidie îi amintesc pe toți ca pe nişte luptători, alături de marii voievozi ai țării.”
Nu putem vorbi de trăitorii de la Aiud fără a-l aminti pe Virgil Maxim. Arestat în 1942, la 19 ani, pe când era elev în ultimul an la liceul din Buzău, a primit 25 ani închisoare pentru apartenenţa la Frățiile de Cruce. Se va elibera după 22 de ani, în 1964 în urma decretului de amnistie a deținuților politici. Prin atitudinea şi trăirea sa, Maxim a câștigat o autoritate de sfânt în fața celorlalți deținuți, devenind una din figurile simbol ale temniţelor. De cele văzute şi trăite în închisori va da mărturie în cartea sa Imn pentru crucea purtată. Aceasta este o adevărată cronică duhovnicească a temniţei, cu ambele referiri la viața grupului de nevoitori din jurul bădiei Trifan. Cum Maxim a stat vreme de doi ani în aceeași celulă cu Gafencu, fiind apoi împreună și în colonia de la Galda, mărturia sa, alături de cea a lui Ianolide, este cea mai importantă sursă de informații pentru perioada în care ,,sfântul închisorilor” s-a aflat la Aiud.
Sursa – Sfântul Închisorilor – Monahul Moise, pagina 45-47, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007
0 Comments